povestea unui poem de dragoste


trebuia să scriu un poem de dragoste
şi asta mă frământa

toate poemele de dragoste pentru tine sunt un fel de porumbei
care de care mai colorate şi mai vioaie

dimineaţa ele aterizează direct pe perna ta
purtând legat de picior o pungă de cuvinte minunate

mergeam pe stradă şi mă gândeam ce cuvinte să pun în punguţa porumbelului

priveam cu interes maşinile care treceau, tramvaiele galbene
căutam în tot ce se mişca ceva minunat
ceva minuscul care să încapă în punguţa de a doua zi

m-am concentrat puternic

mi-am dat seama că pot scrie un poem de dragoste şi cu o mână ruptă

dragostea e mai mult o icoană bizantină care te ridică deasupra trotuarului
iese din tabloul înrămat, imaginea ei este oriunde pe stradă
încercuie totul cu o lumină fertilă care pătrunde până la limfă

tu cu genunchii la piept aştepţi pe bordură şirul cuvintelor
nerăbdătoare să capete un loc în poem
le mângâi, le dezmierzi
le dai un loc precis printre versuri
cuvântul inimă se aşază mereu pe la început
aripa se duce undeva pe flancuri ca un cal nărăvaş
poemul se naşte încet-încet
chiar acolo pe trotuar în pamele tale
iese din ou
dai din cap mulţumită
„acest poem imi place”
îl săruţi pe frunte ca pe un copil cuminte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s