Prezentare de carte la Paris, Albert Cătănuş


Prezentare de carte la Paris
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului de creare a Spaţiului de Cultură şi Informare Român din Paris cu suportul Administraţiei Fondului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Organizatori: Asociaţia „Toţi români” în parteneriat cu „Connexions Moldavie”.

Tema: „Două maluri de Prut, un singur vis, Europa”. Migraţia prin ochii a doi scriitori, Lilia Bicec şi Albert Cătănuş.

Evenimentul va avea loc în prezenta autorilor la data de 4 noiembrie 2011, ora 18, la „Oficiul Român de Turism la Paris”, str.Gaillon, nr.7, 75002, Paris.

Albert Cătănuş va prezenta cartea sa „El sueno espanol”, Editura Nemira, 2010.
Cartea a câştigat premiul de debut al editurii în urma concursului de manuscrise, categoria proză, 2010.
Romanul a fost lansant la Târgul de Carte Gaudeamus, 21 noiembrie 2010 (Luna decembrie 2010, locul 1 în clasamentul Editurii Nemira – top vânzări varianta electronică).

Vizitează blogurile mele:
Priza de Hârtie

Albert Cătănuş

Presa locală:
Obiectiv Vocea Brăilei

Scormonitoru’

fiind plecată departe


iubita mea are un loc în care îi place mereu să stea
puţin deasupra pieptului
în partea stângă, chiar peste ventriculul drept
de acolo poate veghea liniştită
ca o noapte de august
cum caii sălbatici se opresc sub geamul de la etajul 6
gonind câinii comunitari care răstoarnă tomberoanele
noaptea se face mai frumoasă
tu cobori din pieptul meu
ca o iederă peste coaste
un adevărat deliciu sexual
ne oprim amândoi în mijlocul camerei
dansăm
dansăm pe melodia aia a lui roxette
“listen to your heart”
până se face dimineaţă

îmi trebuie o gură de cafea şi câteva fumuri de ţigară
să-mi dau seama că niciodată nu voi mai fi singur
tu eşti un fel de paşaport care iţi dă dreptul
să intri în mintea mea oricum si oricând
aici e locul tău, casa ta, familia ta, fericirea mea

Alter ego


când mă gândesc la tine nu mă gândesc ca la o iubită
mă gândesc ca la un alt Albert

care nu ştiu cum va proceda
sau cum va reacţiona
orice ar face nu am cum să ma despart de el

e lipit de mine, doarme cu mine
îmi fumează ţigările, stă la laptop nedezlipit

uneori pleacă distanţe incomensurabile
mii de kilometri, dar asta nu ne îndepărtează

distanţa e un interval care uneşte două puncte
când ea licăreşte în mine se vede oraşul ei

şi uite aşa povestea merge mai departe
cei doi gemeni, iubiţi, fraţi, mama şi fiu
terminte ale aceleiaşi foi de hârtie
cu bogăţia lor de ghiduşii
sclav şi stăpân unul altuia
construiesc zi de zi lumea
plină de certitudini

povestea unei femei şi a iubitului ei


în general orice femeie are o poveste tristă

se spune că femeile au aripile mai lungi decât ale iubiţilor

mătură mult mai uşor mizeriile de pe caldarâmul cotidianului

în schimb iubitul ei e mai înalt
are un fel de cască de protecţie omiprezentă, purtată sub brat
câteva ţigări în pachet
mai multe apeluri nepreluate

când se întâlnesc îşi lasă casca pe fotoliu
ea se aşază goală peste el ca într-un coşciug
acoperindu-i faţa cu aripile ei lungi, foarte lungi
ca un voal alb
stau aşa preţ de câteva minute
timp în care fluidele iubirii trec prin epidermă

apoi se despart
femeia devine tot mai tristă
iubitul ei şi mai înalt
atât de înalt încât i se potrivesc perfect
aripile ei lungi
luate cu împrumut până la următoarea întâlnire

el ia restul de la pâine
îl dă copilului cu mâna întinsă
începe să ningă

povestea unui poem de dragoste


trebuia să scriu un poem de dragoste
şi asta mă frământa

toate poemele de dragoste pentru tine sunt un fel de porumbei
care de care mai colorate şi mai vioaie

dimineaţa ele aterizează direct pe perna ta
purtând legat de picior o pungă de cuvinte minunate

mergeam pe stradă şi mă gândeam ce cuvinte să pun în punguţa porumbelului

priveam cu interes maşinile care treceau, tramvaiele galbene
căutam în tot ce se mişca ceva minunat
ceva minuscul care să încapă în punguţa de a doua zi

m-am concentrat puternic

mi-am dat seama că pot scrie un poem de dragoste şi cu o mână ruptă

dragostea e mai mult o icoană bizantină care te ridică deasupra trotuarului
iese din tabloul înrămat, imaginea ei este oriunde pe stradă
încercuie totul cu o lumină fertilă care pătrunde până la limfă

tu cu genunchii la piept aştepţi pe bordură şirul cuvintelor
nerăbdătoare să capete un loc în poem
le mângâi, le dezmierzi
le dai un loc precis printre versuri
cuvântul inimă se aşază mereu pe la început
aripa se duce undeva pe flancuri ca un cal nărăvaş
poemul se naşte încet-încet
chiar acolo pe trotuar în pamele tale
iese din ou
dai din cap mulţumită
„acest poem imi place”
îl săruţi pe frunte ca pe un copil cuminte

poemul din 5 cuvinte (6 cu siret)


sunt câteva hiene care aşteaptă să dispară
evanghelia noastră
(dragostea, n.a.)
ar trebuie să apară din clipă în clipă
tu şi eu suntem un lichid
ascundem în pântece turle
de poeme, albe, cu limbile tăiate
(dragostea, n.a.)

luam forma tuturor anotimpurilor
cuvintelor
şi hienele
(ne-dragostea, n.a.)
se duc ca morile stricate
pe siret
să işi găsească sfârşitul în inimi
fără miez
mici şi frivole

tu şi eu stăm cu picioarele
în siret şi aşteptăm
autobuzul plin cu îngeri galbeni
autobuzul plin cu îngeri galbeni
vine în aceeaşi zi, la aceeaşi oră
noi suntem singurii oameni de pe faţa pământului
care îi vedem şi călătorim alături de ei
fără bilet, fără oprire
ne iubim
cunoaştem toţi şoferii cu aripi
care conduc autobuzul plin cu îngeri galbeni
pâlpâim mai des în staţiile
dintre foile albe

Radiografia unui poem


dacă îl jupoi de cuvinte
de metafore şi de ritm
rămâne doar siluetă unei iubiri
acolo dedesubt
este doar cel care scrie
şi atunci e singur
pentru că la autopsia poemului
el e singurul care poate înţelege poezia
adică iubirea
acolo unde se îneacă toate şi de unde se nasc toate poemele de iubire
nu ştiu de ce văd eu în toate poemele
iubire
şi toate radiografiile poemele
sunt de fapt cardiogramele iubitei