Interviu secret cu Poetul negru


-Bine v-am găsit, domnule Poet.
-Alberto este suprasuficient.
-Spune-mi, ai emoţii în preajma unei femei frumoase?
-Nu mai mult decât în faţa unei pagini goale.
-De câţi ani eşti departe?
-Mereu am fost departe, am locuit mereu departe şi asta mi-a plăcut pentru că nu mi-am făcut niciodată iluzii.
-Mereu am vrut să întreb un poet: „Sunteţi virgin?”
-Ha-ha! Da, e o întrebare cu schepsis. Da, sunt virgin de vreo câţiva ani, dar eu cred că orice om trebuie să rămână virgin până la moarte.
-Ce spune iubita ta despre viaţa ta?
-Eu aş face o diferenţiere clară între femeile din poeme mele şi iubitele mele. Iubitele mele sunt femei urâte şi rele, şi atunci, părerea lor este una deplorabilă. Şi de obicei le mai scriu poeme de dragoste ca să-şi schimbe părerea caustică. În general poeţii au vieţi duble, una publică, deplorabilă, şi una ascunsă în care fericirea atinge nivelul atomic.
-De ce ai nevoie că să ajungi la această fericire de nivel atomic?
-Eu nu am nevoie de nimic că să alerg singur prin mine şi să mă bucur de ce văd.
-Ai vreun vers preferat?
-Da, bineînţeles: „poeţii ca şi marinarii, au o iubită în fiecare poem”
-De câte ori ai fost îndrăgostit până acum?
-De multe ori, dar niciodată nu am iubit. Iubirea e povestea perfectă care se trăieşte în doi, eu nu am avut niciodată de povestit o asemenea perfecţiune.
-Regreţi că nu poţi povesti despre perfecţiunea iubirii?
-Da, regret, sunt multe lucruri minunate pe care le-am ratat în viaţa asta. Totuşi, mă am pe mine şi asta e cel mai important lucru care mi s-a putut întâmpla până acum.
-Cât de intim eşti cu poezia?
-Am avut iubite şi mai intime, dacă pot să fiu cât mai exhaustiv, trebuie să specific: intimitatea e o chestie de doi, sau 3, mă rog, trebuie să explorezi cât mai mult într-o relaţie pentru a deveni intim la modul superlativ. Momentan, ea, poezia, mi s-a relevat destul de ştirb, folosind un ton glumeţ.
-Cum e o noapte cu poetul Alberto?
-Destul de plictisitoare, dar adorm greu şi ăsta e un lucru pozitiv. Sunt momente în viaţă când mi-aş dori ca pe planeta asta să existe doar noapte. Pentru mine lumina e un fenomen care aduce viaţa, şi poezia e un fenomen care se produce când întunericul pune stăpânire pe om. Cele mai mari tragedii se întâmplă când e întuneric beznă şi eu îmi extrag seva poeziilor mele din tot întunericul acesta.
-Câte tipuri de întuneric crezi că există?
-Asta e o întrebare ce se vrea metafizică, nu?
-Asta e întrebarea pe care o am de un fan de-al tău care m-a rugat într-un email să ţi-o transmit…
-Cum se numeşte acest fan?
-Dumnezeu.
-Aha. Păi pot răspunde că nu există decât două forme de întuneric: cel din tine, şi cel din exteriorul tău. Am nişte răspunsuri de profesor de psihologie, nu? Ha-ha.

Va urma

Interviu realizat de şi cu ajutorul unui laptop Dell.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s