poem cu paharul gol


urechile mele sunt înfundate
cu o poţiune
pe care lumea o crede magică
sictir zic
ştiu că e adunată
picătură cu picătură
dintr-o ghenă de gunoi
unde omenirea şi-a aruncat neputinţa
şi coşmarurile

îmi târăsc urechile
pline de otrăvuri cotidiene
deasupra lucrurilor
şi încerc să descifrez misterul
unei pete gri
pe o faţă de masă

cineva a pus bordură lumii acesteia
femei bătrâne duc în spate coşuri pline cu îngeri fără aripi
şi boscorodesc între ele
nu ştiu ce spun

Dumnezeu e un mizantrop
el mănâncă îngheţată
eu vopsesc trotuarul
fără bidinea
cu tălpile moarte de sete