Mi-am secţionat vena stângă.
Cu dreapta.
Sângele n-a vrut să curgă.
Probabil de frică.
Sau de scârbă.
Sau poate că
Se obişnuise cu venele, cu viciile
Şi cu vomitivele
Pe care le înghite zilnic.
E un sânge prizoner.
Nu e sângele meu.
Nu e. Ştiu sigur.
Am deschis atlasul biologic.
Scrie clar:
Nu e sângele tău Alberto!
Târziu, în noapte, a ieşit o picătură.
Era o picătură anemică.
A căzut în ceaşca de cafea.
De atunci nu mi-am mai văzut niciodată
Sângele.
Dar ştiu că e prin vene şi artere, singur cu viciile şi
Vomitivele pe care i le administrez zilnic
Regulat şi deprimant.
