Două păsări minuscule


Motto:

“cel mai mult îmi place când te duci la baie şi nu aprinzi lumina, atunci văd cum straluceşti prin pereţi” – autorul

te-ai putea transforma aşa dintr-o dată într-un înger/ apa curge în continuare peste mâinile uscate/ eu tac/ înţeleg de ce nu-mi vii în ajutor/ naşterea asta din mine are loc o dată la o mie de ani

câteva râuri/ două păsări minuscule/ cinci irişi albaştri şi toată iubirea mea ţi le voi pune pe spate

coastele se vor desface primitoare ca pentru un mormânt în care mă voi aşeza şi eu cât de curând

în linişte are loc fenomenul iubirii/ pielea se bifurca ca să-mi facă loc înăuntru
nişte limbi de şarpe mai şuşotesc o fremătare/ o briză/ o arcă şi-un cocor foarte ascultător

sânii tăi frumoşi se ascund în palmele mele ca doi puişori de găina

piu-piu ne-am rătăcit prin pădurea plină de poveşti/ unde este maaaaaaama/ vream la ea

ştii iubita/ versul ăsta trebuie să exprime starea de fericire pe care o am când adorm cu faţa în părul tău/ când stăm faţă-n faţă cu genunchii lipiţi/ stăm aşa/ stăm asa/ ne mângâiem pâna când trecem unul în altul ca o apă printr-un baraj/ la început puţin câte puţin/ apoi şuvoaie

vreau să stai în pat cu mine/ să nu mai coborâm deloc/ cumpăr eu mâncare/ pun sacoşele lângă pat/ ţigări/ ness-ul/ sucul de grepfruit/ am să te spăl acolo/ pe picioare/ pe faţă/ văd eu cum fac/ inventez o apă auriferă/ dimineaţa vei fi poleită cu inima mea/ tu să fii cuminte ca o şcolăriţă să stai pe pieptul meu o oră/ nu mă supăr/ poţi să şi adormi

poem (înca) în lucru


lucrez mai ales noaptea, de câţiva ani buni
deschid uşi, astup gropi
uneori plec din casă, trag draperiile, acopăr masa de scris cu un cearceaf
ca şi cum poemul ăsta e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată
şi trebuie să-l protejez de soare, de praf şi priviri indiscrete
nu îl voi termina niciodată
pentru că uneori am impresia că nici nu l-am început
mi se pare ciudat când primesc telefoane de ameninţare
unde e poemul?
unde e poemul ăla genial, cretinule?
ţi-am dat bani pentru el, te-am ţinut în braţe
şi tu nu eşti în stare să naşti un singur poem genial?
pam-pam
hocus-pocus
poemul e o targă, aici mă întind ca un muribund
salvarea nu mai vine
dar nu conteaza, e senzaţia aia ca poemul îmi învineţeşte
palmele, labele picioarelor
mă cangrenează dar nu am nevoie de ajutor
îti spun acum
poemul acesta nu va fi niciodată gata, iubito
şi ştii de ce?
ştii de ce nu va fi gata niciodată poemul ăsta, iubito?
pentru că nu te saturi cu un poem genial
nuuuuuuu
nu cu un poem genial te poţi culca liniştită
tu ai nevoie de ideea că eu scriu zi de zi la poemul genial
că în fiecare zi mai găsesc un vers nemaipomenit
aici e plăcerea
să ştii că iubitul tău în fiecare zi, mai ales noaptea
lucrează, transpiră, deschide uşi, astupă gropi
doar pentru tine
nimeni nu ştie cât va dura poemul ăsta