şi poeţii se fut exact-exact ca toţi oamenii


prima dată am deschis uşa
era înaltă, calmă şi mirosea superb
mi-am troznit degetele de emoţie
gest nefiresc de altfel pentru că poeţii nu sunt oameni pretenţioşi
prin tricoul mulat sânii mă salutaseră deja ca-n filmele porno
am închis ochii
e un gest care mă urmăreşte mereu
avem nevoie de muzică
pe vh1 era prietenul meu leonard cohen care se tânguia de mama focului
cu viaţa lui secretă
nu e mai e niciun secret că iubirea nu dă cu rest niciodată
aşa ca nu exista loc de vieţi secrete şi alte bălării
am penetrat-o adânc
de fapt nu ar trebui să continui mai pe larg
mi-a repetat de câteva ori
de ce nu mă iubeşti, alberto?
ştii de ce?
pentru că îngerii nu se fut
îngerii nu se fut, înţelegi tu, draga mea
bei ceva
a vrut o cafea
eu am mai vrut-o o dată pe la spate
ca-n filmele cu nacho vidal
vrei sa rămâi în noaptea asta aici cu mine
îţi scriu o poezie pe sâni
mai facem dragoste
mai vedem un film la televizor
poeţii nu fac niciodată lucruri extraordinare în afara colii de hârtie
aşa că hai sa fim banali astăzi
să trăim doar pentru chestii minore, lucruri fără aripi
pentru că
iubirea nu se împarte la doi, iubirea se împarte la sex
extraordinar de bine

carmen


e foarte înalt aici extrem de înalt tipa vine din urmă e mișto e chiar mișto alberto mergi până la capăt da-da merg unde sunt țigările și ploaia asta nu se mai oprește de ce trebuie să plouă de fiecare dată când îmi place și mie de ce ce e ăsta un liliac mort seamănă cu inima mea mergem până la capăt alberto am privit-o brusc m-a cuprins teama andrei îmi facea semn cu mâna haide mă în pula mea nu vezi că a început ploaia erau cam 70 de metri până jos eu am 1, 85 până jos o mierlesc adevărat îmi spun n-am să scap de aici nimeni nu scapă de aici o luase înainte prin ploaie mă sufoc mă sufoc panica e alba panica e alba și vine cu autobuzul roșu de zaragoza trebuie să fug trebuie spre scara aia spre scara aia plină de apă o să alunec și o să mor clar e ultima mea respirație trebuie să trag aer adânc în piept mă sufoc carmen mi-a spus să nu-mi fie teamă m-a învățat că dacă e să mor într-un autobuz o să mor în plin atac de panică într-un autobuz și cu asta basta fin de la comedia până la urma moartea vine oricum mergeam și mă gândeam la autobuzul acela cu burduf lung roșu iar eu pe un scaun trecându-mi mâinile prin păr în plin atac de panică alba o să mori alberto o să te duci dracului carmen de la celalalt capăt al monitorului zâmbea condescendent hai alberto că nu mori mai sunt 20 de metri până la scara aia roșie aia e scăparea ta nu mai e udă vezi alberto m-a întors spre tipa nu știa că am un atac de panică mă udasem complet iar picioarele mele slăbanoage nu pot vorbi nu tremurau la capătul scării mă aștepta autobuzul roșu carmen zâmbea complice ai văzut că nu ai murit e ca și când te-aș tine de mână da ai dreptate azi nu moare nimeni mai ales pe ploaia asta