ultimul poem de dragoste


când sunt în preajma ta
mi se aprinde o lumină în ochi
ca-n filmele alb-negru interbelice
devin mai înalt barba îmi creşte mai repede
mâinile mi se îndoiesc la spate asemenea unei păpuşi de plastic
tot sângele din corp mi se mută în palma dreaptă
cea care te mângâie pe sâni
iar ce e mai ciudat
inima îmi amorţeşte asemenea unui picior îndoit aiurea în timpul nopţii
sunt nişte modificări la nivel celular
care le percep doar eu
pentru cei din jurul meu sunt doar un tip
care uită brusc
şă-şi ia vitaminele
sau ziua naţională a statelor unite
oricum şi asta e irelevant
pentru că nu contează cât de multe degete folosesc
pentru a-ţi atinge buzele
sau câte ore trec până la următoarea întâlnire
tot ce mă preocupă acum pe mine
chiar în secunda asta
este ca tu să dormi liniştită
şi să visezi că îţi scriu un poem de dragoste

euşicutine


am 31 de ani
te am pe tine
şi un poem de dragoste care nu se termină niciodată

câteodată îl arăt şi celorlalţi:
„bucuraţi-vă şi voi, nefericiţilor!”

alteori îmi hibernează în sange zile întregi
ca o femeie cu parul lung şi negru

m-am educat să-i recunosc toate riscurile
toate ascunzişurile, toate infidelităţile

să stau cuminte şi să aştept să iasă din văgăuna sângelui
şi să mă muşte de tâmple ca o viperă multicoloră

am momente în care mi se face mila
de toţi cei care bănuiesc că te am pe tine în podul palmei
scot poemul şi-l arăt pe site-urile de literatură

tu eşti mai frumoasă atunci şi îmi spui:
„dă-le şi lor, iubitule, o lecţie de iubire!”

ps
iubirea se hrăneşte cu iubire şi se ascunde în cele mai subtile colţuri ale poeziei
îmi place să îti scriu poezii şi să le postez pe amărâtele astea de site-uri literare

Cafeneaua literară, plus premiul I la concursul Leoaică tânără, iubirea…


CLICK
Cafeneaua literară, plus premiul I la concursul Leoaică tânără, iubirea…

On the road to failure

primul vers eşti tu
lângă tine toţi îngerii adorm

aici ar fi multe de spus, unul dintre ei şi-a pus capul în poala ta, aripile le-a închis în mod miraculos în carne, sunt oameni la fel ca tine, la fel ca mine, cu ifose, capricii, se foiesc în somnul autumnal, se zvârcolesc până când a două zi le cresc alte aripi noi, alte destine, se duc pe rând să-şi viziteze mormintele, niciodată nu rămâi singură, asta e cura ta de dezintoxicare

e după amiază

o ploaie de noiembrie izbucnită parşiv pe monitor
te face să pofteşti la poeme de dragoste ca o gravidă

în unele versuri apari cu nişte semne lungi sub piele
(reflexia iubirii)
ca un cârlig
îmi întinzi pielea la maxim să te poţi aşeza pe ea

sub epiderma ta este un turn făcut din cărţi de joc, la cea mai mică atingere inima se clatină spre mine, prima zi eşti sălbatică, iese din tine toată dorinţa, o fiară ţinută doar cu pâine şi apă, lăsată doar să miroase carnea de la distanţă

tu nu încapi într-un singur poem
mai am nevoie de câţiva ani să pun tandreţea, orgasmele, ferestrele de la etajul 9
un război ar fi suficient sau măcar o noapte polară

la o palmă de tine se poate respira mai uşor, aerul e mai plin de oxigen, nu există riscul vreunui atac de cord, nu mă îmbolnăvesc niciodată, mâncarea are alt gust, poate doar o supradoză de salivă, mănânc numai în pat, nu mă interesează ştirile şi nici de ce se claxonează strident în faţa blocului

ultimul vers eşti tu

lângă tine adorm.