După zăpadă


cam asta rămâne după zăpadă/ oameni pe la colţuri cu sacoşe de plastic/ geamuri nespălate/ bălţi în care îmi pot reflecta cuvintele murdare/ toată poveste asta seamănă cu o iubire/ în urma ei câinii vagabonzi îşi fac culcuş/ băncile sunt sterile/ nimeni nu clipeşte/ nu îmi rămâne decât să-mi ştreg inima ca pe o pereche de pantofi şi să merg mai departe

Nu te îndrăgosti niciodată de un poet


Femeie,
Nu te îndrăgosti niciodată de un poet
Vei rămâne fără nopţi
Fără andrele, fără placentă, fără mască de oxigen
Vei învăţa să bei sânge proaspăt dimineaţa din pahare subţiri de plastic
Să te dezbraci în mijlocul inimii lui
Şi cum să te laşi muşcată de fiecare sfârc repetând în neştire cele 10 porunci
O să adormi strânsă în braţele lui ca într-o cutie cu amfetamine
Îţi vor muri părinţii, fraţii, surorile, prietenii, dumnezeii
Vei rătăci singură prin scări de bloc, printre strofe sterpe
Cerşind, plângând, blestemând, fumând, implorând
O clipă de moarte, o clipă de neiubire

Vei presimţi orice cutremur
Orice furtună, orice bătaie din aripi
Vei găsi sticle cu scrisori de dragoste
Aduse de reflux în faţa uşii tale de bloc

Te vei bucura ca un copil când poştaşul
Îţi vă lasa un e-mail de la el, printre facturi şi spamuri

Vei fi blestemată ca o ibovnică ce a născut un vers monstruos
Un viitor genocid şi un volum în care nimeni nu ştie cum
Se moare din dragoste

Caut muză


de câteva luni fosta muza mi s-a rătăcit printre scaunele goale din jur
acum trupul îi atârnă flasc de un ultim poem, un fel de cracă plină cu mere viermuite
nu a murit, pur şi simplu nu mai respiră în universul meu
corpul ei astral a fugit într-o ţară în care am jurat că nu mai calc niciodată
are un zâmbet panicat, de păpuşă stricată pe care o arunci în spatele sobei fără interes

tot ce trebuie să fac e să-mi ascut binoclul
şi să deschid condica de sugestii şi reclamaţii
muza trebuie să aibă sânii mari şi câteva zâmbete
nu prea multe
câteva pachete de ţigări
să le fumăm împreună în nopţile prea moi pentru oasele noastre
şi mai presus de toate să aibă aripi largi
cât ale lui Icar
să putem decola de pe inima mea în voie
spre orice colţ al unui poem de dragoste

Când sunt cu tine


întotdeauna se întâmplă ceva extraordinar
pielea mi se întinde într-un fel ciudat, ca o roată zimţată
bătăile inimii se urcă la cer asemenea unui sacrificiu maya
apar noi versete biblice
când sunt cu tine aş putea perfecţiona condiţiile de subzistenţă ale zeilor
inventa tranchilizante
motoare electrice, aş putea rescrie Enuma Eliş
toată apa din pahar se colorează brusc
sângele se subţiază ca la un dependent de insulina să îţi facă loc
cuvintele se depărtează unele de altele ca o capsulă spaţială de inimă
apoi se ciocnesc speriate între ele
ne luam copiii de mână şi urcăm pe vârfuri nelocuite
“nu mai râde, sunt o femeie cu ochi de şoim aş găsi o cale de întors”
îmi spui
când sunt cu tine aş putea să scriu de la dreapta la stânga
să mă întorc în placentă
la un moment dat Iisus se opreşte şi rosteşte numele tău
atunci ştiu că aş putea să ţin eu predica
afară plouă
noi dansăm vals