prizadehartie’s Weblog

e posibil să crească cazurile de cancer la piele în următorii ani
nici nu ştiu ce să mai fac doream atât să îmi schimb pielea cu a ta
nu îmi pasă de radiațiile de pe stradă, oricum nu ieșim prea des
ai dreptate, stăm toată ziua cu palmele lipite unele de altele
inventăm jocuri, formule chimice, reţete de supravieţuire lângă sânii tăi foarte tari
în garsonieră am ascuns un oraș, un post de televiziune și un aeroport
eu aprind luminile seara şi am grijă să nu ne taie cablul
vecinii mă întreabă în lift “dvs sunteţi locatara de la etajul 6?”
mă uit în jur şi nu răspund, eu locuiesc în tine
emanăm atât de multă iubire încât am putea răni trecătorii nevinovați
camera noastră e o portocală, cojile ne ţin de cald şi sorbim sucul delicios
rezistăm fără mâncare zile întregi, de fapt ni se face foame doar când coborâm din pat ca niște animale după pradă, geamul de la bucătărie este remediul pentru o ţigară
musafiirii nu vor să mai plece, le place gustul de cafea, ţigările de foi
se ceartă pe ultimul fum în timp ce pe mine mă ia somnul lângă tine
dacă vor să se plimbe construim repede o barcă cu vele, dacă vor să mănânce din valiză facem o masă, le dam bere leffe şi ciuperci la pachet
de-ar pleca mai repede, am nevoie de tine goală în mijlocul lumii ca de doza zilnică de heroină
fetele mă întreabă ce vârstă am şi ce am studiat, de unde am cerceii şi ce marcă sunt blugii
eu nu pun întrebări niciodată, doar răspund şi servesc masa, deschid geamul pentru pescăruşul imaginar
apoi totul devine clar, musafirii pleacă, putem respira liniștiți, încă 2 zile fericite până la următorul contact cu oamenii la supermarket
mâinile tale sunt reci mai tot timpul, le caut pe sub faţa de masă, pe sub ochii lor tâmpiţi
cam astea sunt motivele pentru care nu ieșim din casă
nu trebuie să mai aprind lumina, te simt pe întuneric cum te rotești deasupra mea ca o pasăre ce-și caută cuibul
îmi place la carrefour cu tine, cum cauţi sarea iodată şi mă pierzi printre rândurile de cadouri
iubita unde eşti? sunt la raftul cu e-love, iau câteva doze dacă ne rătăcim
a două zi oraşul era mai poluat, la ştiri se anunţa din 5 în 5 minute
au evadat doi intruşi de la spitalul de boli contagioase, poartă fulare la fel şi haine kaki
aveţi pe ecran portrele robot, dacă-i vedeţi să nu-i atingeţi
sub piele au o peliculă de fericire gata să erupă

mă va aștepta în ţara portocalilor sălbatici
mi-a spus la telefon
„am să te aștept înfășurată într-o coală albă”
nu mai puteam scrie nimic
mâna s-a imprimat pe hârtie
prin dreapta cotidianului trecea o dimineaţă
era dimineaţa ei, când se trezea la 6:45, bea nessul
făcea poemul matinal
privea atentă cum evolua iubirea în pântec
cum dădea din picioare ca un embrion citadin
greșim când spunem că inima e cea mai cea
nuuuu
ea, ea stă cuminte și așteaptă să fie dusă în excursie
să se piardă pe străzi
să fie ținută de mână în tramvai
să i se facă masaj
știe că mie îmi plac lucrurile calde
ciocolata, mâinile, oraşul poluat
când s-a închis teatrul
Brăila se pusese cu botul pe labe și se uita tristă la lună
ca într-un desen animat de la Walt Disney
eu m-am dezbrăcat de cămaşă
m-am așezat la laptop și am deschis fișierele cu flori și conuri
în momentele astea fac depresie instant
caut pastile, fumez 5 țigări una după alta
și mă enervează absolut orice
de la zgomotul apei din vasul wc-ului
atingerea tastelor
copiii vecinlor
liftul care trage să moară
apa în ibric
chiuveta spartă
inorogul de la capătul patului
setea de ea
nimicul din cutia poştală
scările de la intrarea în moarte
taximetristul foarte amabil
şifonierul gol
pâna la urmele nespălate pe parchet
acum e traian la mine
dar el tace, tace şi mai mult

primul vers eşti tu

lângă tine toţi îngerii adorm

aici ar fi multe de spus, unul dintre ei şi-a pus capul în poala ta, aripile le-a închis în mod miraculos în carne, sunt oameni la fel ca tine, la fel ca mine, cu ifose, capricii, se foiesc în somnul autumnal, se zvârcolesc până când a două zi le cresc alte aripi noi, alte destine, se duc pe rând să-şi viziteze mormintele, niciodată nu rămâi singură, asta e cura ta de dezintoxicare

e după amiază

o ploaie de noiembrie izbucnită parşiv pe monitor
te face să poftești la poeme de dragoste ca o gravidă

în unele versuri apari cu niște semne lungi sub piele
(reflexia iubirii)
ca un cârlig
îmi întinzi pielea la maxim să te poţi aşeza pe ea

sub epiderma ta este un turn făcut din cărţi de joc, la cea mai mică atingere inima se clatină spre mine, prima zi ești sălbatică, iese din tine toată dorința, o fiară ținută doar cu pâine și apă, lasată doar să miroasă carnea de la distanță

tu nu încapi într-un singur poem
mai am nevoie de câţiva ani să pun tandrețea, orgasmele, ferestrele de la etajul 9
un război ar fi suficient sau măcar o noapte polară

la o palmă de tine se poate respira mai ușor, aerul e mai plin de oxigen, nu există riscul vreunui atac de cord, nu mă îmbolnăvesc niciodată, mâncarea are alt gust, poate doar o supradoză de salivă, mănânc numai în pat, nu mă interesează știrile şi nici de ce se claxonează strident în fața blocului

ultimul vers eşti tu

lângă tine adorm

am un trup pe care nu-l cunosc
când ajung acasă îl dau jos ca pe o manușă
care mi-a ținut de cald în timpul zilei
pe tine te regăsesc cu aceeași țigară
fumată pe jumătate privind în gol
fără nicio durere, fără niciun orizont
exact ca în copilărie
inventezi lumi, piramide
puncte cadinale care indică fericirea
ești mai bogată, mai săracă
mai tânără, mai bătrână
cu fazele lunii supurând pe brațe
descheiată la moarte îți faci planuri cu mine
așezată pe mochetă cu un pahar de vin roșu
și-o seară senină ieșind dintre coaste
ești fericită în orașul tău
parcă aș fi cu 100 de femei
una tace, alta moare
una mă urăște, alta mă mângâie
aș începe cu întrebări simple
îți cunoști trupul cu adevărat? mai ai surprize când e vorba de oase?
tu nu poți fi decât sub pielea mea
ce rost mai are să merg la medic
să-mi vorbească despre scări, etaje, coridoare

veioza aprinsă
resturi de ţigări abia ieşite din somn
sentimente amfibii
patul plin de metafore alandala
cuţitul negru în sertar
cămaşa este mai largă
îmi dau seama că eşti în mine
hainele işi modifică croiala
la pantofi port alt număr
uşa de la baie este întredeschisă
în stomac baloane umplute cu respiraţia ta
mă întorc la tine ca la un feudalism contagios
cu o fidelitate boemă
mi-ar trebui zece degete la o mână să te definesc
te-aş privi jumătate de zi până când
sânii metafizici s-ar desprinde
într-o revoltă spontană

în mine rămâne o groapă ca o foaie albă
sângele se opreşte şi-o coteşte spre tine

ce rămâne din noi după o noapte de dragoste?
un perete cu igrasie
un porumbel mort la fereastră
apa fierbând în ibric
maioneza stricată
liftul blocat
casa poporului la pământ
radisson sas
la pământ
ateneul golit de carne
peria de păr
ora 5 dimineața intră pe balcon desculță
merge tiptil
să nu ne trezească
dâmbovița este fără pește
un mușoroi de furnici în mijlocului camerei
ies din tine
şi trenul pleacă uşor

inima bate neregulat
mi s-a acrit de atâtea drumuri insalubre prin gene
suburbii și halte perene în loc de scrisori
internet everywhere
pe aici trece o femeie cu părul despletit în angoase
are sub piele o fereastră ascunsă
și o sală de teatru în casă
cu draperii de catifea și scaune roșii
de aici începe toamna în fiecare an

îngălbenită ca o poveste lungă de peste două sute de ani
inima bate neregulat
cu eschimoși înalți pe cale de dispariție
pur și simplu în ultima vreme am slăbit
la prima lectură îmi poți citi oasele
ce altceva crezi că poți vedea în mine
decât foi mototolite cu apetitul de viață pierdut
și-un întuneric încadrat perfect în ramă

de la etajul 6 arunc dimineața toate lucrurile câinilor
în loc de mâncare
țipete, fotografii, ace de cusut, umbrele
o fărâmă de biografie într-o baltă de sânge
tot ce este inutil, smintit și fără destin
completez chestionarul morții
când m-am întrupat, ce mamă m-a răpit
regenerarea prin poezie
ce oceane am traversat, ce vene, ce secole
și-o continuă hărțuială de prost gust

inima bate neregulat
îi strâng sânii și ea fumează într-un nor de plumb
la o masă roasă de carii
cu același păr despletit în angoase
de aici începe toamna în fiecare an
sfârcurile o dor până la amnezie
nu e greu să o ascult cum îmi moare în palme
tăcută și transparentă

Promit mereu să-mi curăţ toate craterele în care dorm de câteva nopţi
Şi să încep să cunosc oamenii
Voi merge pe stadioane
Voi intra în florării

Ideea e că orice fiinţă umană poate fi un miracol
Un poet, un criminal, o prostituată sau pur şi simplu un nou-născut
Fac planeta asta un loc ciudat
Suntem îngrămădiţi unul în celălalt
Aşteptăm împreună maşina de pâine şi apocalipsa
Unii mor în aceeaşi zi la mii de kilometri depărtare
Fără să aibă habar că pe mormântul lor vor urina peste 30 de ani
O gaşcă de adolescenţi drogaţi
Alţii vorbesc despre pacea mondială în timp ce unii îşi ucid mamele
Şi totuşi plângem foarte repede, ne ţinem de mâini în timpul cutremurelor
Creştem copii şi apoi îi trimitem să ucidă
Imprimăm tricouri cu revoluţionari
De fapt nişte ucigaşi
Dar pretindem sus şi tare că Dumnezeu există şi că e bun şi bătrân
Că planeta asta pe care suntem doar nişte chiraşi vremelnici e a noastră
Spunem că ne iubim semenii în timp ce ne mângâiem portfolele
Sau facem tot felul de afirmaţii stupide în timp ce întreţinem relaţii sexuale
Cu o altă fiinţă umană
Ca de exemplu ”te iubesc!”

Aşa că trag aer în piept
Îmi aprind o ţigară
Şi aştept placid ca planeta asta să-mi dea o palmă peste ureche ca unui copil obraznic

sunt o cruce fără nicio literă
care a crescut pe mormântul unei femei
câţiva şerpi şi-au făcut cuib la rădăcină
uneori un dumnezeu oarecare se pişă din picioare peste mine
trecătorii ah trecătorii
ar putea interveni
dar nu nu întorc capul frica e un sentiment mai puternic decât dragostea
dacă m-ar iubi cineva ar ridica un deget
sau o piatră
sau o biserică
doar şerpii îşi flutură limbile indignate
oh my god

a trecut ceva timp
într-o noapte a venit cineva
şerpii au simţit primii
au ridicat limbile
degeaba
m-a târât într-o cameră luminoasă
mi-a spălat piciorul care puţea a pişat
mi-a vopsit braţele
şi m-a scos în bătaia soarelui
zile
luni
ani

trecătorii ah trecătorii
se minunau
nu e crucea aceea pe care se pişa dumnezeu

un trecător mi-a adus câteva litere
altul câteva cifre
eram o cruce frumoasă
îmi puteam alege numele îmi puteam alege anii

dar degeaba frica e mai puternică decât dragostea
acelaşi dumnezeu oarecare putea veni oricând
acelaşi dumnezeu care venea uneori şi…

am început să tremur

în final a venit
mi-a aruncat literele cifrele
s-au risipit prin praf
eram la fel de fără nume
ca prima dată

m-am târât în primul şanţ
şi am acoperit un şobolan mort
un capac peste o tigaie în care cineva şi-a fiert măruntaiele